Far from the tree – Andrew Solomon

Cartea Departe de trunchi a premiatului Pulitzer, Andrew Solomon, este un amalgam de capitole bine închegate și proaspăt gândite, fiecare de dimensiunea unei cărți, în care, prin exemple, povestiri și raționamente multiple, se subliniază ideea încă de la prima pagină. Copilul tău nu doar că nu este un lucru, ci o persoană. Conceptul de reproducere, care este cel mai adesea folosit, are de la sine conotația de copiere, de recreare a trăsăturilor moștenite, dar nu ia aminte fix de caracterisiticile care ne fac cine suntem și ne individualizează. Așchia unui copac, când tai lemne, de cele mai multe ori nu se îndepărtează foarte mult, de aici și expresia « așchia nu sare departe de trunchi ». Dar ce se întâmplă în cazurile în care totuși se îndepărtează? De aici și numele cărții Departe de trunchi. Ne-am obișnuit ca aspectul identității să fie același cu aspectul oglindirii în părinți. Am definit trăsăturile generale ca normă, și am numit normali pe cei care le poartă. Nomenclatura joacă un rol foarte important în societatea noastră. Un bebeluș, care nu poartă caracteristicile părintești din varii motive, este observat ca ceva/cineva separat. El totuși nu poate supraviețui fără părinți, el trebuie să fie parte integrată a părinților. Părinții trebuie să-și iubească copiii. Natura mereu încearcă diversificarea speciilor, ADN-ul cu asta se ocupă. Iar a iubi un copil care nu ascultă, nu se supune, sau nu poate să îndeplinească funcții pe care tu le-ai fi putut îndeplini la aceeași vârstă face misiunea asta mai mult un exercițiu de imaginație.

Spre exemplu surzii născuți în zilele noastre pot fi operați și augmentați la normalitatea majorității. Pentru că operația se poate face doar la vârste fragede, decizia asta a părinților îi poate priva de viitorul în grupuri de oameni speciali, la fel ca ei, și de o viață exclusivistă. Să spunem că răpirea personalității viitoare pentru unele cazuri nu este neapărat un dezavantaj, dar autorul ridică aici un alt caz, cel al homosexualilor, cum este el. Dacă într-o zi s-ar inventa o metodă de a asigura copilului preferințele sexuale viitoare, ar fi etic să fie asta la latitudinea părinților? Ceea ce autorul numește dihotomia între boală și identitate. Faptul că anumite lucruri nu pot fi exprimate în forma lor gândită și simțită nu înseamnă decât lipsa unui vocabular adecvat în acea limbă.
Dacă părinții nu îi dau o șansă copilului propriu, nici lumea din jur nu o va face.
Totuși părinții încearcă să facă ce pot ei mai bine, pentru ca în final tot ei vor fi învinovățiți pentru totul. Cu toate astea, suferința unei vieți nesatisfăcătoare îți aparține în totalitate: « mama mi-a zis odată ‘într-o zi o să mergi la un terapeut și o să îi spui cum mama ta cea groaznică ți-a stricat viața. Dar vei vorbi despre propria ta viață ruinată. Așa că fă-ți o viață pentru tine în care să fii fericit, și în care poți iubi și să fii iubit, pentru că asta e ceea ce contează.’ »

« Înțelegerea adusă de experiența homosexualității este că toți avem un defect, toți avem o identitate, și că adesea sunt unul și același lucru. »
Dilema în condiția celor născuți diferiți e că foarte mulți dintre ei ajung să își dorească moartea în timp ce părinții lor își doresc să nu îi fi născut. S-a ajuns aici pentru că mulți părinți întrerup sarcinile nedorite, în timp ce mulți copii, care se simt nedoriți, se sinucid. Din fericire, în lumea actuală această dilemă e în ușoară scădere. Oamenii încep să devină mai înțelegători și răbdători cu cei diferiți.


« Intriga cărții este că majoritatea familiilor descrise aici au ajuns să fie mulțumite de experiența pentru care ar fi făcut orice să o evite. »

În capitolul Surzi observăm că orbii sunt izolați de lucruri, dar surzii sunt izolați de oameni. Tocmai incapacitatea de a comunica sau de a fi înțeles creează probleme mai adânci în găsirea unui partener funcțional. Incidența cuplurilor de surzi este mult mai mare decât cea a orbilor. Din cauze genetice, numărul lor crește prin copulare. Astfel putem spune că în viitor este posibilă dezvoltarea unei rase umane separate.
Tocmai din cauza barierei de comunicare mulți surzi sunt abuzați sexual de colegi sau părinți.
Bengkala din Bali este un sat unde 46 din 2000 de locuitori sunt surzi. Și-au format propria limbă a muților numită Kata Kolok. Problema genetică a muților poate duce încet, încet spre întregi comunități afectate. Părerile sunt foarte împărțite, inclusiv în interiorul satului, unde lucrurile sunt destul de clare și oamenii destul de înțelegători și atenți cu surzii. Concluzia:
Din păcate există și părinți care nu permit copiilor să accepte că sunt surzi. Îi obligă să ia cursuri de vorbire, chiar dacă ei nu se aud pe sine, și să învețe să citească de pe buze. 🤦‍♂️ Cât de prost și penibil să fii ca părinte să nu înțelegi că e greșit ce faci? Poate câteva abilități de vorbire ar fi folositoare în anumite circumstanțe, cazuri de urgență, dar astea nu ar trebui impuse cu forța, ci poate introduse ca materie facultativă în școală.
Problema adevărată care se ridică este efectul produs pe viitor de implanturile cohleare, care par să diminueze societatea și cultura surzilor.
Concluzia este că orice modificare spre mai bine ar trebui să fie îmbrățișată. Nu putem rămâne în trecut de dragul unei culturi.


Pitici
Un alt capitol este cel al piticilor. Principalul motiv pentru care o persoană nu ajunge să se dezvolte în mod normal este achondroplasia. Când ești diferit funcțional sau emoțional, nu ieși in evidență din prima. Ca pitic vei fi observat încă din școală. Copiii vor face glume proaste, pentru că așa ne dictează genomul de maimuță până la dezvoltarea completă a lobului prefrontal (undeva la 25 de ani). O fetita, Sam Boggs, a găsit soluția: o mică prezentare la începutul fiecărui an scolar, pentru a face cunoscut și colegilor noi faptul că și ea există și este un copil obișnuit, numai că mai mic. Doar că cercurile de prieteni sunt limitate, și cu asta se limitează și numărul de posibilități de a-și găsi un partener. Mama ei o consideră o adolescentă frumoasă și deosebită, dar privește și obiectiv faptul că cel mai probabil își va găsi un partener pitic și va avea copii pitici. Cu regret spune că, dacă ar fi știut asta, ar fi făcut avort.
Există o preconcepție care spune că cei mici de statură sunt « Feisty people », adică oameni bătăioși, curajoși, dar inclusiv caracterizările pozitive pot fi văzute inoportune. Capitolul explorează aproape toate varietățile de pitici, sau oameni mici, împreună cu nenumăratele lor limitări, dar totuși este vreuna din ele suficient de capricioasă încât să putem considera înălțimea unei persoane handicap sau dizabilitate?
Privind prin propria oglindă a sexualității, autorul consideră că a fi și pitic și gay prezintă o provocare și mai mare.
Sexualitatea la persoanele mici de statură este diferită. Nu pot aplica manevre de flirtare precum mana pe după umeri la un film, privitul în ochi în timpul sexului etc. iar erectia și orgasmul sunt condiționate de presiunea coloanei asupra măduvei spinării. Pentru un pitic ariile intime sunt inversate in comparație cu persoanele de înălțime medie, spre exemplu capul și părțile superioare ale unei persoane sunt mai intime, pentru că cel mai adesea nu sunt în aria vizuală.


Sindromul Down
Autorul menționează o carte cu o perspectivă interesantă: Welcome to Holland (1987) de Emily Perl Kingsley. Aici personajul principal se pregătește de o excursie în Italia, dar aterizează în Olanda. În timp ce toți cunoscuții tăi au fost în Italia, tu ai experiența Olandei. Peralela asta poate explica mai ușor situația părinților cu copii cu Down.
Modalitățile de a depista sindromul sunt foarte invazive și se fac la perioade destul de târzii în sarcină. Metodele Chrorionic villus și amniocenteza pot cauza chiar avort spontan. Cea mai puțin invazivă metodă se face în trimestrul al doilea și se numește triplu test și are o rată mare de depistare. Ba chiar se poate face și cvatriplu test.
Băiatul autoarei, deși cu SD, știa să citească de la 4 ani, și chiar a avut un avânt mai mare decât cei de aceeași vârstă. În cartea sa, Count Us In, el scrie: „Oferă-i copilului cu dizabilități o șansă de a duce o viață plină, să experimenteze un pahar pe jumătate plin în loc de unul gol.”
Acum doar jumătate de secol s-a descoperit motivul pentru care există SD. Tot atunci se practica instituționalizarea cazurilor de retardism. Ba chiar se considera că nu sunt oameni, și că uciderea lor ar fi un lucru responsabil.
Spre deosebire de alte dizabilități, SD nu are vindecare. Există unii care fac operații estetice, își scurtează pleoapele, ca să pară mai agili, secționează chiar și limba, ca să limiteze efectul de salivare necontrolată, pe care îl au. Iar, deși mulți dintre ei pot învăța lucruri noi, conștientizarea existenței propriei persoane în context social este puțin mai dificilă.


Autism
Față de toate celelalte probleme prezentate, autismul este cea mai întâlnită. Iar frecvența mărită se bănuiește a fi din cauza numărului crescut de testări existente. În 1960 era 1 caz din 2500 de nașteri, acum este 1 la 88.
Autiștii memorează ce reacții ar trebui sa aibă în anumite situații.
Mesajul unei fetițe autiste capabile să se exprime doar în scris: «E greu să fii autist pentru că nimeni nu mă înțelege. Oamenii cred că sunt proastă pentru că nu pot să vorbesc sau pentru că mă comport diferit. Cred că oamenii sunt speriați de lucruri care arată sau par a fi diferite. » și la întrebarea ce ar dori orice copil autist să îi transmită propriului părinte, fetița a scris : «Cred că ar vrea să știi că el știe mai mult decât crezi tu că știe. ».
Autismul apare de 2 ori mai des la băieți decât la fete, dar poate fi și indus, iar aici autorul dă exemplu orfelinatele din vremea lui Ceausescu, noroc cu dictatorul, așa ne mai facem și noi reclamă în lume.
Încercarea de a găsi o vindecare pentru autism e ca încercarea de a vindeca persoanele stângace.
Se pare că totul se raportează la carapacea oamenilor normali de a vedea lucrurile: surzii trebuie să se conformeze creând un limbaj, care să aibă normă și pentru cei care aud, iar autiștii trebuie să continue să ofere genii precum: Mozart, Einstein, H. C. Andersen, Newton ș.a.

Schizofrenia
Deși este o boală genetică, care se manifestă preponderent la copii ai părinților cu gene recesive, asimptomatice, boala poate evolua în funcție de individ în diverse alte tipuri de boli neuronale: autism, psihopatie, depresie etc.
Cel mai bun tratament verificat ar fi clozapine. Efectul advers ar fi neaglutinarea celulelor albe, adică o imunitate mai scăzută, dar în mod evident rezultatele depășesc efectele adverse. Mai târziu studiile au demonstrat că medicamentul trebuie luat cu foarte mare atenție la doze și cu verificări constante, întrucât creează aritmii și anumite doze duc la acumulări de toxine în ficat.
Schizofrenicii nici nu își pot susține propria cauză, spre deosebire de alte categorii de oameni descrisi anterior, pentru că se consideră că nu au o înțelegere asupra propriei persoane și sunt categorizați ca nebuni.


Concluzie: este poate una dintre cele mai crude boli, având în vedere că există o cultură a surzilor și una a oamenilor pitici, dar nu poate exista una a nebunilor. Mad Pride (Mandria nebunilor) nu e chiar cel mai atrăgător nume pentru o organizație. Acceptarea și integrarea oamenilor diferiți se pot rezolva, dar schizofrenia cere mai degrabă tratament. Este o boală nemiloasă și fără rost.


Disability (Handicap)
Capitolul prezintă niște cazuri unice, unele dintre ele cu probleme neidentificate sau cu multiple handicapuri cumulative. Severitatea tipurilor de handicap prezentate implică situații care în mod automat ar trebui cel mult instituționalizate. Părinții își iubesc copiii în cele mai multe dintre cazuri, iar unii trec peste tragediile astea acceptând situațiile date, chiar cu riscul de a se rupe de lumea din jur.
A spune totuși că asemenea cazuri te fac un om mai bun e o cretinătate. Nu există satisfacție de nicio natură, ci doar serviciu inutil. În concluzie, nu-s aici să dau sfaturi separate de carte, dar, dacă cineva care este într-o stare vegetativă, se întâlnește des cu inevitabila moarte, mai bine îl lași în pace decât să îl readuci printre vii, să-l ții în 10 aparate simultan vreo jumătate de an, doar ca mai târziu să ai în ce să-ți îngropi inutil toată energia, timpul, banii și speranța. Ba mai mult, copiii sănătoși pe care îi ai se vor simți neglijați și vor crește cu probleme psihice. Numai evrei în capitolul ăsta, o fi o chestie genetica? Să nu mai amintesc că autorul îndrăznește să compare situațiile astea cu gayismul lui 🤣🤣🤣🤣. Patetic e puțin spus.

Prodigies
« Un proverb japonez spune că geniul de 10 ani ajunge un adolescent de 15 ani talentat în drumul spre mediocritate la 20. »
Nu e chiar o binecuvântare să fii geniu de mic, pentru că mulți dezvoltă psihoze sau sunt incapabili de diverse alte activități, o dată pentru că nu experimentează nimic altceva, și încă o dată pentru că e posibil să existe o predispozitie doar spre o anumită activitate.
Asincronia, veșnica impresie că trebuie să fii peste ceilalți, plafonarea, depresia neintegrării într-o lume mai puțin talentată pot duce la sinucidere în foarte multe dintre cazurile de genii.
« Exersează 3 ore pe zi, dacă ești priceput, 4, dacă ești mai prost. Dacă ai nevoie de mai mult, oprește-te. Ar trebui să încerci altă profesie. » (Leopold Auer)  pentru că « Întotdeauna există o fată koreană, care e încuiată în beci exersând mai mult decât tine. Nu ai cum să câștigi la jocul ăsta. » (Gabriel Kahane)

Apetitul de a învăța a unui geniu este uimitor de mare, ceea ce face măsura capacităților sale la fel de mare. Părinții răspund greșit prin 2 abordări aici: 1. Îi hrănesc nevoia de a învăța, împingând înca „14 feluri de mâncare în plus”, mutându-se, făcând sacrificii mult prea mari, 2. Îl „flămânzesc” de nevoia continuă de descoperire, învățare sau inovație, prin simpla nepăsare sau ignoranță.

Violul
Este abordată tema feminismului aici și dreptul femeilor la avort, lucru care, evident, este mereu în dezbatere.
Este greu să-ți iubești copilul rezultat dintr-un viol. Unele mame spun că văd mereu ochii violatorul și că e ca și cum ar trăi cu el în casă, că fiecare îmbrățișare se simte ca o mie de tăieturi de lamă.
Autorul aici nu se zgârcește la detalii. Intră în miezul problemei, și descrie cazurile dintre războaiele africane scondate cu violuri menite să împrăștie SIDA și să creeze suferință prin nașterea de copii « corciți » și nedoriți, care nu se vor integra niciodată în societate.


Crima
Din păcate avem mentalitatea setată că închisoarea sau școala de corecție e menită să pedepsească pe cel care a greșit. Problema unei societăți care vrea să fie funcțională și să acționeze spre binele comunității e că nu privește închisoarea ca pe o modalitate de a ajuta individul să fie de folos comunității, să realizeze propriile greșeli, și să se reintegreze.
Copiii nu sunt responsabili de ceea ce fac, maturitatea și gândirea analitică apare mai târziu în viață. Impulsivitatea este mai degrabă motorul unui copil.
La fel ca în celelalte cazuri, criminalitatea nu e ceva care se atașează de copilul sănătos. Felul lui de a funcționa este în mare parte înrădăcinat în genetica lui. Predispozițiile criminale sunt acolo. Ele trebuie recunoscute și tratate corespunzător, în așa fel încât să nu le dea curs.

Transgender
Din punctul meu de vedere capitolul ăsta este o pervertire gay ca să definești cum îți place mai exact să faci sex… 🤦‍♂️
Dacă ar fi atât de deschisi la minte cum pretind homosexualii să fie, ar accepta că nu are niciun fel de importanță genul cu care te naști. Și atunci care este scopul de a mai vorbi despre trans?
Prin simplul fapt că băiețelul tău vrea haine de fetiță, nu înseamnă că e fetiță la interior…🤦‍♂️

Dacă ar vrea să se ducă la școală în izmene sau fără nimic pe el, l-ai lăsa? Astea sunt aroganțe de părinți imbecili. Dacă avea alte fixuri, ziceai că e autist… Așa maschezi problema diferit. 🙂
Un studiu a arătat ca femeile care folosesc în sarcină diethylstibestrol au șanse mari să nască copii cu predispoziții de trans, pe scurt, dacă folosești DES, sunt 50% șanse să naști copii cu autism. 🙂
A spune că te-ai născut bărbat, dar tu ești femeie, poate fi asemănat cu a spune că te-ai născut sărac, dar tu, de fapt, ești bogat. Nu e nicio problemă până aici, fiecare se dezvoltă cum vrea în viață. Problema apare atunci când copilul amenință că el nu poate să mai trăiască nicio clipă cu faptul că e considerat altfel de cum se simte el în interior. De frica sinuciderii, părinții apelează la orice metodă. Acum, dacă revenim la analogia financiară, te naști sărac și spui că te sinucizi, pentru că nu ești bogat… Ok, păi, treci la treaba. Sunt unele lucruri în viață pe care trebuie pur și simplu să le accepți.
Dacă eu nu pot crește natural o barbă sănătoasă, chiar dacă mi-aș dori să am, nu înseamnă că mă apuc să fac tratamente cu testosteron pentru așa ceva. E bine să te bucuri de tine așa cum ești, de faptul că ești sănătos și că poți să faci în viață multe lucruri.

Tata

Scrisă în oglindă, cartea porneste cu capitolul Son (Fiu) și se încheie cu Father (Tata), pentru că reflectă exact dezvoltarea personalitatii autorului de la un fiu greu de acceptat datorită orientării sexuale până la dezvoltarea calității (da, calitate în acest caz, ci nu statut) de tată, pe care o descrie mai degrabă ca pe o stare mentală, o maturitate emoțională supremă.

Privindu-se pe sine el propune o schimbare de percepție în așa fel încât copiii diferiți să nu fie doar acceptați de părinții lor, ci încurajați și iubiți, în pofida identității lor orizontale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: