Ca multe chestii demitizate și de-traditional-izate, nici mielul nu mai e simbolul Paștelui, a domnului Hristos care s-a jertfit ca un miel pentru populimea ignorantă.
Astfel printre pozele cu cozonaci arși și nereușiți, eufemism antagonic al lui #me2, nu găsim poze cu miei decapitați și beliți de blană, cum ar fi vrut domnul Hristos, ci poze cu „fete” (care ar fi fost la al treilea copil deja, dacă s-ar fi născut doar cu 10 ani mai devreme) printre flori, fie ele de cireș, într-un lan, de verandă sau altele.
Pozele, nici ele, nu se fac singure. Paștele a scos la iveală calitățile artistice ale „băieților” de 30+ de ani de a apăsa un buton.
Ouăle colorate care se sparg între ele rămân în continuare o tradiție puternică, semn perpetuu al pizdificării bărbatului, al ipocriziei mișcării #me2, și al versatilității tradiționalismului mioritic, „neschimbat” de milioane de ani, cum scrie și în Biblie, de altfel.
Saptamanala 
Lasă un răspuns