The book you wish your parents had read – Philippa Perry

Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri (Copiii voștri se vor bucura că ați citit-o) de Philippa Perry este o carte actuală, proaspătă, cu un iz de părinte învățat și un praf de studiu modern; este, poate, cea mai bună carte de parenting (educație parentală 😂🤦‍♂️) pe care o poți găsi. Spun asta pentru că nu este o carte voluminoasă (ce handicapat de părinte își masacrează timpul atât de prețios citind? Ce, ești tâmpit?) , tratează subiectele cele mai importante, le evidențiază clar în 6 capitole, adresarea este mai degrabă în termeni informali, iar abordările sunt în trepte ușor de urmat: prezentarea ipotezei, abordarea greșită, explicație, empatizarea situației, abordările corecte, explicație, exemple, rezultatele abordărilor corecte vs rezultatele abordării greșite. Sună mult, dar e foarte util când după ce citești ceva reușești să rămâi cu abilități și nu doar cu informații, care se uită. Între ghilimele voi pune citate traduse de mine, pentru că am citit varianta în original.

Cartea începe cu o deviză pe care, deși o conștientizezi ca adult, din lenea de schimbare nu prea ții cont: „copiii nu fac ce spunem; ci ce facem”.

Partea 1. Moștenirea

Copiii întâmplător ne pornesc anumite reacții și amintiri uneori, la care răspundem din reflex. Aceste reacții practic sunt informația generației precedente, care este predată mai departe: „am deschis gura și au ieșit cuvintele mamei mele”. Desigur, dacă ar fi cuvinte pline de căldură și de iubire, ar fi ok, dar de cele mai multe ori e exact pe dos. Realizând acest lucru, mulți părinți vor încerca să cresteze din obiceiurile generației anterioare. Problema e că în unele cazuri ei pot merge atât de departe cu dorința de a modifica lucrurile rele, încât nu realizează că metodele prin care fac asta sunt total nesănătoase. Empatia este foarte importantă: Dacă eu aș fi în locul copilului, cum aș înțelege această reacție?
Ex: O mamă țipă spre fetița ei să coboare singură de pe o rampă de cățărat. Atitudinea asta este antrenată de copilăria mamei, care fusese mereu alintată și cărată în brațe de doica ei. Evitând cu orice preț să repete comportamentul doicii, mama nu realizează că ar putea să o abordeze și altfel pe fiica ei.
Copiii nu au nevoie de „trolling”-ul părinților. Ei nu consideră caterinca și glumele ca fiind lucruri triviale. De asemenea, dacă greșești ceva, trebuie să repari. A repara înseamnă a-ți recunoaște vina și/sau a avea un răspuns potrivit data următoare. „Trebuie să le arătăm că îi iubim atunci când sunt treji, nu doar când dorm frumos”.
Nu există bun sau rău. Decât să punem o etichetă absolută asupra lucrurilor, mai degrabă le privim așa cum sunt, poate chiar într-o manieră mai pozitivă. Astfel putem nu doar dezvolta vocabularul copilului, dar și crea un fel educat de a comunica, dar și de a aprecia oamenii și lucrurile din jurul său. „Acest lucru ne va da mai puține bătăi de cap atât nouă, cât și copiilor noștri. „

Partea 2: Mediul

E foarte important cine face parte din viața unui copil. Nu contează numărul persoanelor. Dacă el simte siguranță și protecție, va continua să descopere lumea și își va manifesta curiozitățile. Grijile pentru propria siguranță și protecție îi vor limita cercul persoanelor cu care intră în contact.
Un părinte nu trebuie să arunce niciodată cu noroi în celălalt părinte, nici măcar în cazul unui divorț sau al unui abandon. Va pune copilul într-un impas de împărțire a loialității.
Viața cu un copil va fi în continuă schimbare. Vei avea mai puțin timp de ieșit în oraș sau pentru diverse activități, sau chiar deloc. În loc de a privi copilul ca pe o obligație, ținând cu dinții de unele obiceiuri, încearcă să consideri ăsta un nou capitol din viața ta, de care trebuie să te bucuri. De asemenea, munca împărțită va elibera amândurora mai mult timp de a face lucruri plăcute.
Cum să eviți cearta? Inevitabil oamenii se mai ceartă, dar cel mai adesea asta se întâmplă din cauza efectului de tenis. Practic în loc să discuți o idee, preiei o remarcă și o manipulezi în favoarea ta, în loc să o accepți ca atare. Uneori cauți să îi răspunzi persoanei iubite cu o altă remarcă la adresa ei. Scopul de aici nu e să câștigi sau să ai ultimul cuvânt. Sunteți o echipă, nu puteți câștiga separat. Nu spune lucruri doar de dragul de a spune ceva. O discuție trebuie să aibă un mesaj, chiar dacă este un reproș. Mesajul trebuie prezentat pe înțelesul persoanei, iar la observarea semnelor de enervare, trebuie luată o pauză, și reanalizat de unde vine enervarea, eventual revenirea asupra ideii fiind făcută cu o altă abordare. De exemplu, se întâmplă des ca oamenii să-și încerce partenerii. Dacă cineva ascultă muzică, sau e atent la ceva, partenerul uneori va simți nevoia să îl întrerupă pentru lucruri inutile. Efortul minim de a lăsa orice activitate și de a-l asculta este suficient pentru a evita un conflict, ba, mai mult, această încercare va fi recompensată de o relație reușită.

Partea 3. Sentimente

„Un bebeluș este sentiment pur – un ghemotoc de sentimente”. Sentimentele copilului nu trebuie ignorate, altfel va încerca și mai tare să se facă auzit sau va dezvolta probleme mintale.
Dacă îți spune că nu vrea să meargă la școală, nu îi spune că va merge și punct. O idee ar fi să îl întrebi dacă nu îi place școala, dacă aceste este motivul pentru care nu vrea să meargă acolo și să afli de ce. Poți afla cu ocazia asta alte amănunte sau felul în care gândește. El simte niște lucruri. Dacă nu e de acord cu ceva, sentimentele alea trebuie ascultate. Dacă nu îți pierzi timpul cu asta la momentul potrivit, nu doar că NU rămân câștigate secundele respective în care nu ai avut răbdarea necesară, dar vei pierde și mai mult timp și nervi încercând să îl împaci. Alege calea sigură, iar cu timpul va învăța să își asculte sentimentele, să se manifeste în diverse forme artistice și să se liniștească pe cont propriu.
Toată lumea greșește în legăturile cu propriii copii. Pentru o dezvoltare mintală sănătoasă, greșelile trebuie asumate și reparate. Când îți ceri scuze, copilul învață să facă la fel, înțelegând astfel într-un mod natural comportamentele greșite sau urâte.
Sentimentele trebuie exprimate și validate, nu contrazise.
Ex: O fetiță de 2 ani țipă că îi este ocupat locul în care de obicei stă ea. Decât să îi spui că e obraznică și să stea naibii în altă parte, că nu ai chef de rahaturile ei, ai putea să încerci să o întrebi dacă e supărată de acest fapt (ideea e să găsești motivul), să îi spui că și tu simți la fel (confirmi că nu e nebună că simte așa ceva, practic îi validezi sentimentele, că nu sunt greșite), și îi găsești o alternativă – să stea în altă parte pentru moment.

Partea 4. Crearea unei fundații

Copilul NU este un simplu lucru sau un mecanism: când e stricat, țipă și plânge, îl repari, după care îți continui activitatea normală. Ci trebuie tratat ca o persoană.
Acum, na, nici nu trebuie să exagerăm. La aflarea greșelilor făcute ca părinți pe parcursul drumului, nu trebuie să ne turnăm cenușă în cap, ci să ne bucurăm de lucrurile pe care am reușit să le facem bine. De exemplu, dacă ai deja copil mare, aflarea faptului că un consum de la 5 porții de ciocolată în sus pe săptămână în ultimul trimestru poate evita riscurile unei pre-eclampsii, sau că, de asemenea, copilul are mai mari șanse să fie mai fericit și mai activ după naștere, nu schimbă cu nimic situația prezentă. Pe de alta parte stresul ridicat sau malnutriția în timpul sarcinii poate provoca probleme fătului.
Regulator sau facilitator:
Părintele regulator e cel logic, care are mereu un plan și o idee concretă despre orice s-ar ivi. Privește totul matur. De exemplu: el nu consideră relevantă comunicarea prenatală cu copilul, dar își dă interesul ca binele tuturor din familie să fie acoperit.
Părintele facilitator este sentimental, el raportează totul la copil. Astfel ia decizii mai puțin favorabile vieții de adult. În principal părinții tind să fie facilitatori la primul copil.
Orice părinte ai decide să fii, important e să fii pozitiv și să nu fii stresat. Nu-ți acorda note, nu există corect sau greșit în privința sentimentelor tale, ci doar acțiunile tale pot spune ce fel de părinte ești.
Skin-to-skin (piele pe piele) e unul din lucrurile care îți vor ține copilul liniștit. Studiile demonstrează asta în aproape toate cazurile.
Lasă-ți copilul să se miște singur, să te descopere, tratează-l ca pe un om capabil să facă și lucruri pe cont propriu, și va fi liniștit (dacă după atâtea sute de milioane de ani de evoluție trebuie să citim o carte să ne spună astea… Vai de mama noastră de proști…).
Copilul NU trebuie lăsat să plângă. Ca să înțelegi de ce, fă următoarele:

„Așază-te pe podea. Imaginează-ți cum ar fi să fii singur, înfometat, însetat, inconfortabil în această poziție, dar să nu ai niciun cuvânt – niciun cuvânt pe care să îl poți gândi și niciun cuvânt cu care să poți comunica. Imaginează-ți cum ar fi să fii doar un trup cu sentimente, incapabil să se ridice în picioare sau să se rostogolească sau să simta că aparține de undeva. Tot ce poți să faci este să stai acolo și să fii ceea ce simți. Acum imaginează-ți cum ar fi să fii salvat, să fii luat în brațe, așezat confortabil, ținut aproape de cineva și să simți că aparții altei persoane, deși tu în continuare nu ai avea niciun cuvânt, niciun trecut, niciun viitor, ci doar prezentul și trupul și sentimentele.”

Singurătatea post-natală e un lucru care se întâmplă pentru una din zece femei, dar și bărbați. Trebuie doar să încerci să treci peste. Nu te compara cu alți părinți „mai buni”. Dacă nu poți trece peste, caută ajutor psihologic sau grupuri de mame. Dacă tu ai o problemă, sigur și altcineva a mai trecut prin asta, și e bine să afli cum a depășit situația. E simplu: ține doar de tine să conștientizezi că nu ești singură și că totul va fi bine.

Partea 5. Condiții pt o sănătate mintală bună

Nu încerca doar să-i vorbești copilului tău, ci încearcă să vorbești CU el. În comunicare mereu sunt 2 sensuri. Dacă nu vorbește încă, poți lăsa pauză după replica ta.
„dacă facem ceva ce ei pot face pe cont propriu, riscăm să le luam puterea”, practic atentăm la independența lor.
„Încetul cu încetul copilul tău va dormi toată noaptea pe cont propriu, se va scula în picioare, se va târî, va merge, se va îmbrăca, va mânca solide, își va pregăti micul dejun și își va plăti propria chirie. Când îi împingem să facă lucruri înainte ca ei să fie pregătiți, îi frustrăm pe ei, și ne frustrăm și pe noi înșine. Îi învățăm cu greu multe lucruri sau îi obligăm să facă lucruri pe care oricum le-ar fi învățat singuri în propriul lor pas. În graba noastră de a le împinge propria dezvoltare, am putea chiar să o amânăm.
Cât despre munții de jucării (plastice inutile) cu care ne îngropăm copiii: „Copiii nu au nevoie de mai mult de câteva jucării simple: câteva mașinuțe, o cutie de carton, un pătrat de material, o păpușă, un ursuleț și câteva cărămizi […] Ecranele ar trebui folosite cu atenție. Pot deveni dependențe, dar refuzându-le cu totul devine un altfel de privare”.

Partea 6. Comportament: orice comportament este comunicare

„copilul tău îți va imita comportamentul, dacă nu acum, mai încolo.”
Relația cu copilul tău nu este o întrecere, nu există câștigător și pierzător.
Ascultă sentimentele reale ale copilului tău. Faptul că îi atribui mereu oboseala ca motiv pentru un comportament e greșit. De cele mai multe ori e agitat din alte motive, iar greșeala atribuirii oboselii sau a altui motiv, decât cel real, îl face să fie și mai agitat pentru că nu e înțeles. De fapt și de drept tu ești obosit, nu copilul.
Dacă ai un copil mic, și a intrat deja în starea de supărare, el se descarcă pur și simplu, e posibil ca el nici măcar să nu mai știe de ce s-a supărat. În final mulți părinți preferă să cedeze cererilor doar ca să îi împace. E bine să îți susții punctul de vedere, dar în același timp să vorbești cu copilul și să îi spui că îi respecți sentimentele, că e ok să fie supărat și să găsești o alternativă la cerința lui.
Adolescenții sunt puțin diferiți, își creează propria personalitate și propriul grup de prieteni. S-ar putea să mintă uneori sau să-ți ascundă lucruri. Important e să nu exagerezi reacțiile, să îți verbalizezi calm gândurile sau îngrijorările și să îi asiguri independența la vârsta la care să fii și tu comod cu lucrurile despre care mint sau pe care le ascund. Comunicarea și flexibilitatea sunt chei foarte importante. De asemenea nu uita că „cu cât îl judeci mai mult, cu cât îl pedepsești mai mult, cu atât mai mult îl vei opri pe copilul tău să fie sincer cu tine”. „Vorbește calm, frumos și ferm, fă ceea ce spui că faci și fii consecvent”.
Întotdeauna, dacă nu vorbești despre lucruri practice și clare, măsurabile, ci vrei să îți faci voia ta, spune asta pur și simplu, nu da ordine, doar spune ce simți și ce gândești din prisma ta. Începe cu: cred că, consider că, mi-aș dori, mi-ar plăcea, aș vrea, aș avea nevoie, îmi pare că etc.
Ex. cum NU:
„-Trebuie să mergem pentru că trebuie să pregătim prânzul.
-Nu, nu trebuie. Putem mânca ce a mai rămas.
-Oricum trebuie să plecăm acasă pentru prânz.
-Nu mi-e foame, dar, dacă ție îți este, sunt mere în ghiozdan.
-Trebuie să mănânci un prânz ca lumea și mergem acasă și gata.
-Uaaaaaaaaaaahaaaa!”
Ex. cum DA:
„-Trebuie să mergem pentru că vreau să iau pranzul.
-Nu vreau să merg.
-Îmi pare rău că nu vrei să mergi, dar, dacă nu mănânc, o să devin morocănoasă. Îți mai las 2 minute să termini jocul și apoi mergem.”

În final doamna psiholog conclude că anii trec, lucrurile, așa cum sunt ele, cu bune și rele, nu se mai întorc, și trebuie să ne bucurăm de fiecare moment alături de copii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: