Tanti Barbara are tendința de a copia anumite trăsături ale personajelor, de a exagera calitățile lor și de a-i face pe toți uneori să conveargă la aceleași idealuri. Astfel avem Nikolas Alexei Gorlin – aka Nick 1, David Cord (secundul lui Nick, la fel de capabil) – aka Nick 2, Jim Stuart (un student în an terminal, cel mai bun dintre studenți) – aka Nick 3, Ted Michaelson (cel mai bun chirurg, bogat) – Nick 4, Bill Reynolds (medic bătrân, foarte bun, bogat) – Nick 5. Evident particularitățile personajelor țin de finețe, iar pe alocuri detaliile medicale nu sunt chiar atât de specializate ca în House M.D.
Așa că aceste laude extreme sunt prea puțin susținute. Printre altele, detaliile unor lucruri macabre descriu stilul autoarei (o persoană dereglată emoțional, abuzată sexual în copilărie, și pusă să aibă grijă de mama ei bolnavă psihic).
Tessa apare ca o rază de lumină în peștera spitalului. Deși renumele ei înspăimântă, creează disconfort, obligă la servicii suplimentare și motivează bârfa, gingășia ei o aduce în sufletele celor din jur. Da, da, e situația standard băiatul întâlnește fata. Pe lângă asta, în roman sunt abordate adesea mișcări feministe (în spital nu există femei doctori, ci doar asistente), drepturile negrilor (directorul spitalului încă se întreabă, dacă este în regulă ca singurul doctor negru din spital să fie într-o relație cu o studentă albă), ura împotriva homosexualilor (tatăl lui Ted își bătuse celalalt fiu aproape până la moarte din cauza asta) ș.a.
O intervenție marca Dr. House din partea lui Nick îi salvează viața fetei. Încetul cu încetul se formează o relație între cei doi, chiar cu toată duritatea lui Nick, dar acesta așază diferența financiară ca pe o prăpastie, iar situația se tensionează. Totul în roman se învârte mai degrabă în jurul banilor decât în jurul iubirii, care cu greu își face loc: ba după un divorț (Nick), ba spre un divorț (părinții Tessei), ba spre o insecuritate în relație (David) etc. Astfel cuvintele mamei lui Nick devin motto: „Lumea nu se sinchisește de sărăcime. Dacă ești sărac, nimănui nu-i pasă dacă mori în șanț”.
Punctul culminant e puțin astigmatic, e mai degrabă o linie de evenimente, probabil autoarea era nesigură de impactul unui singur eveniment asupra cititorulul, așa că a amestecat un accident de mașină, a presărat o sinucidere violentă, involuntară, și a flambat restul cu divorțul părinților Tessei, de dragul unor sentimente vechi de iubire pentru alte personaje, care după atâta vreme își recunosc improbabila constanță a iubirii.
Finalul este în stilul filmelor americane ale anilor 70, unde poți presupune direcția filmului și evenimentele care urmează, așa că le lasă pe toate aproape rezolvate, la un apus de soare, și la 5 minute distanță de un final propriu-zis.
Saptamanala 
Lasă un răspuns