Ahmad Tea – English Tea No. 1 – 100 de pliculețe

Cu cei de la Ahmad Tea am descoperit plăcerea de a bea ceai. De aceea am pretenții, și voi încerca să fiu imparțial. Până la urmă este o firmă foarte mare, iar calitatea poate diferi foarte mult de la an la an.

Cam review-uri ce ar urma să apară pe Saptamanala 😄

Lecția de istorie: Ahmad Tea este o companie foarte veche de ceai, fiind fondată în Iran de Hussain Afshar, importând ceai din India în Iran încă din anii 1950. Ca multe state arabe, și Iranul a fost dezbrăcat de drepturi elementare și aruncat în niște războaie lipsite de sens. Astfel, dintr-o țară în plină dezvoltare, cretinătatea religioasă (prezentă în toate religiile de origine iudeică) a pus cearceafuri negre pe femei și pe mințile intelectualilor, pentru ca imediat după asta americanii să se folosească de situație pentru a duce războaiele mult dorite cu rușii (pentru propriul orgoliu), pentru monopolul pe petrol (pentru propriul beneficiu) și pentru suprimarea religioasă, invocând dorința de pace mondială…

Astfel în 1979, în urma revoluției iraniene, Afshar își ia șandramaua, emigrează în UK și pune bazele uneia dintre cele mai întinse mondial platforme de producție și distribuție a ceaiului, fiind prezent în peste 80 de țări, 6 continente.

Muzeu: Ahmad Tea pute a tradiție, a inovație în materiale promoționale și cadouri, a internaționalitate și a stil englezesc clasic. Ei nu experimentează (gen Irish Cream black tea), ci vor să păstreze autenticitatea englezească și să readucă gusturile delicate ale ceaiului creând cutii cu stoc limitat. De aceea Ahmad Tea la centrul său din Hampshire, UK, a creat chiar un muzeu al ceaiului.

English Tea No. 1 este un blend propriu Ahmad făcut din combinația ceaiului negru din Ceylon, Kenya și Assam și esență slabă de bergamot, făcându-l un „cupaj” de Earl Grey.

Ce e foarte ușor de remarcat la Ahmad este că are detaliile pe ambalaj în 23 de limbi (chiar dacă apare și limba moldovenească ca una de sine stătătoare), iar pliculețele sunt elegant și ecologic gândite, la fel cum găsim doar la puțini competitori.

Aroma

Combinația de ceaiuri de origini diferite se omogenizează într-o aromă specifică de Bengal. Bergamotul e insesizabil.

Gustul

Gustul se poate deduce încă de la miros. Aici bergamotul se simte puțin. În funcție de tăria dorită se lasă mai mult sau mai puțin pliculețul în apă, dar până la 5 minute.

Culoarea

Arată perfect. Apa se închide la culoare instant.

Din cauza oxidării frunzelor, ele pot lăsa multe uleiuri esențiale, care pot fi un foarte bun adjuvant în cazul eczemelor sau al altor probleme de piele, inclusiv cancere. Cu toate astea, oricât de plăcut ar fi, ceaiul nu trebuie consumat în exces și niciodată pe stomacul gol.

Per total No.1 este un ceai plăcut, cu o aromă slabă de Earl Grey. Vom vedea mai multe variante ale Earl Grey de la Ahmad în săptămânile următoare și vom vedea dacă există diferențe între ele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: