
Firmă de ceai austriacă, cu specific bio-ecologic, înființată în 1988 de Johannes Gutmann. Internaționalitatea asta a firmelor nu îmi displace, dar nici nu spun că o prefer, mai ales în privința ceaiului, care poate diferi și mai mult, având surse diferite, pentru a satisface nevoia din piață. Astfel m-am păcălit pentru un moment văzând firma Sonnentor SRL, produs în Cehia, și descris în germană. Na, toată lumea știe că cele mai bune frunze de ceai provin de la ceaiul crescut în Cehia. 😏 Bergamotul totuși cred că este din import (am glumit cu ceaiul din Cehia…).
Pliculețele sunt infoliate individual și par a fi din materiale reciclate sau cel puțin reciclabile, exact cum îmi place. Detaliile de pe pliculeț și designul sunt așa cum ar trebui să fie pe oricare ceai, aroma puternică din pliculeț promite multe, însă mă tem că doar 1,5 g de ceai nu ar fi suficiente din punctul meu de vedere.
„Adaugă zeamă proaspătă de lămâie și transformă-l pe Earl Grey într-o Lady Grey înviorătoare”. Iar eu pot spune că afirmația asta este înfiorătoare… Domnu’ Gutmann, dar matale știi ceva despre ceaiuri sau doar așa ai zis că e cool să ai o companie?
Aroma
După turnarea apei, aroma este abia sesizabilă.
Gustul
Este de ceai negru foarte diluat cu puține intruziuni de ierburi, probabil din cauza uleiului de bergamot.
Culoarea
Este un oranj puțin închis.

Având în vedere prețul, gramajul per pliculeț, numărul mai mic de pliculețe, și gustul, nu aș spune că merită achiziția. Nu judec calitatea, cofeina este resimțită în timp relativ scurt, însă mie gustul de ceai diluat nu îmi surâde. Vom vedea săptămâna următoare dacă varianta vărsată de la Sonnentor merită timpul și banii noștri.