Adormiți până la adânci bătrâneți ar fi traducerea din limba engleză a filmului regizat de Haifaa al-Mansour. Având în vedere că în Arabia Saudită nu au existat cinematografe între 1983 și 2018, aș zice că a reușit să regizeze un film demn de marele ecran pentru o ieșire cu familia, chiar și dacă este producție Netflix (destinată micului ecran).
Nu este un film spectaculos, nici interesant, nici plictisitor, dar plăcut și cu o lecție destul de importantă, și bazat pe cartea lui Trisha R. Thomas.
Regia nu este una cu actori de prima mână, cu excepție doar lui Ernie Hudson, dar mai găsim și fețe cunoscute, cum ar fi cea a lui Ricky Whittle.
Povestea o prezintă pe Violet (Sanaa Lathan), o tânără femeie afro-americană (nu chiar așa de tânără actrița, la cele 47 de primăveri pe care le avea în film), obișnuită de mică de mama ei, că look-ul reprezintă totul. Micile cicatrici psihologice modelează mințile copiilor, care în câțiva ani ajung adulți. Ei nu vor ști să genereze un comportament normal, să funcționeze propriu, dacă anumite lucruri îi țin în loc. Aici exemplul în acest sens este grija părului. Deși ar fi un film kitschy la prima vedere, încă de la titlul, care se vrea să pară a fi inventiv, dar nu este, și continuând cu un subiect superficial: importanța imaginii în societate, în final tema este mult mai profundă. Iar ușurința cu care se poate uita toată familia (bine, conține și câteva scene mai sexy, dar să fim serioși…) îl face un film potrivit mai multor categorii de persoane.
Cu toții vrem relații de încredere împlinite de partide de sex reușite. Chestia este că în cele mai multe cazuri relațiile nu funcționează, iar asta se petrece din pricina amândurora mereu. Cu toate astea, incompatibilitatea se poate datora și caracterului uneia dintre persoane, în sensul în care o relație nu ar funcționa normal indiferent cine ar fi cealaltă persoană. De aceea multe cupluri de la un anumit punct nu mai pot continua relația. Partenerul la început observă un anumit comportament cu care nu este de acord, iar, dacă este suficient de puternic, trece mai departe, sperând că pe parcursul timpului partenerul se va schimba. Ghici ce? Oamenii se schimbă, dar rareori în bine și niciodată cum vrei tu. De cele mai multe ori, fix o schimbare la propria persoană ar face ca orice relație să funcționeze. Un alt lucru de ținut minte este că până nu te schimbi tu, sau până nu te accepți tu pe tine, nici persoana de lângă tine nu te va putea accepta, sau poate chiar tu vei sabota subconștient relația pentru că nu crezi că o meriți.
Pentru mai multe detalii, restul review-ului este pe următoarea pagină.
Violet este o femeie de succes, într-o relație de 2 ani cu Clint (Ricky Whittle), un doctor tânăr. Totul se năruie în momentul în care de ziua ei, în loc să primească un inel de logodnă, cum se aștepta, primește un câine. El își apără poziția spunând că o cerere în căsătorie ar însemna o cunoaștere adâncă a persoanei, dar ea nu și-a lăsat niciodată garda jos în fața lui, ca el s-o cunoască cu adevărat. Obsesia de a se trezi înaintea lui pentru a se machia și a-și face părul, împreună cu multe alte restricții, l-au îndepărtat pe Clint în cei 2 ani, ajungând ca cei 2 să se despartă fix de ziua ei.
După acest moment de trezire, protagonista urmează o cale de schimbare. Se rade în cap, și începe să realizeze cât de multe lucruri a ratat din frica de a nu-și strica imaginea. Devine mult mai sigură pe ea și începe o relație cu frizerul ei. De aici totul ar părea că a revenit la un echilibru natural. Cu toate astea, veșnicile paradigme umane nu pot fi lăsate pur și simplu în urmă. Un om viciat va reveni asupra obiceiului de cele mai multe ori. Violet minte despre slujba noului ei prieten de față cu acesta. Faptul că ei îi este rușine cu el pentru că e frizer dovedește că încă nu a înțeles acceptarea de sine ca fiind calea către libertatea de care are nevoie pt a funcționa. Ăsta este un bun exemplu al sechelele pe care părinții le lasă copiilor. Frizerul, Will (Lyriq Bent), se desparte de ea pe loc.
La scurt timp se împacă cu Clint, iar el o cere de soție cu un inel de ceapă, dovedind un romantism kitsch, specific filmului. La petrecerea de logodnă Clint îi cere lui Violet să-și îndrepte părul (care îi crescuse puțin între timp), moment în care ea realizează că a reușit să se autodepășească, sare în piscină cu tot cu rochie, fără să țină cont de părerea lui Clint sau a altcuiva. Clint pare dezamăgit. Filmul se încheie cu ea și Will într-o sală de conferințe, în care Violet îl ajută pe Will să își promoveze afacerea, după care este surprinsă cum iese ca o femeie sigură pe sine.
Nu o fi cel mai bun film din lume, dar morala este potrivită și exemplul pare unul organic. Cu toții suntem defecți, dar cu puțin noroc unii dintre noi vor găsi la un moment dat puterea de a trece peste ani de obiceiuri și de prejudecăți personale care ne-au ținut captivi, separați de o lume mai veselă, în care poți fi mai fericit.
Saptamanala 
Lasă un răspuns