Cu o traducere cretină în română (Câinele, adevăratul meu prieten), motiv pentru care și pun mereu titlul cu numele original (dacă se poate citi, și nu e în chineza sau arabă, ceva 😃), am descoperit pe Netflix această ecranizare a romanului cu același nume, scris de W. Bruce Cameron, și regizat de Lasse Hallström.
Fiind pus la categorii de familie și comedie, am conclus că este un film potrivit pentru o seară în doi, și nu m-am înșelat. Nu vreau să intru în detalii, cum, de fapt, asta este prima variantă ecranizată, iar eu fără să am vreun habar am văzut întâi a doua ecranizare (A dog’s journey – 2019).
Scopul unui câine, așa cum ar traduce orice om normal la cap, prezintă, printr-un fir narativ mereu calm, aventurile unor câini, care într-un univers canin, hinduist, holistic, transcend viețile lor păstrând aceeași conștiință. Conștiința aceasta are trăsătura canină universal aprobată: fidelitatea. Astfel această fidelitate transcende și ea căutând unicul adevărat stăpân: Ethan, jucat de un actor de primă mână, Dennis Quaid.
Narativa este la persoana întâi, totul raportându-se la cunoștințele câinelui despre lume, ceea ce face filmul ideal de vizionat cu cei mici. Dramatismul pare a fi cheia de a ține următorii atenți, iar felul câinelui de a înțelege universul uman aduce mereu un zâmbet. Practic s-ar traduce într-o continuă senzație de bittersweet (dulce-amărui).
Nu sunt un fan al câinilor, din motive igienice: sar pe tine cu labele de pe jos, te murdăresc, te ling și lasă păr. Apoi mai este motivul costului, al gălăgie, mizeriei, stricăciunilor și al mirosului. Practic e ca și cum ai avea în întreținere un boschetar. Dar filmul a reușit să mă cucerească. Într-adevăr, trecând peste lucrurile practice, câinele este animalul tăntălău, dar mereu atent, care îți va fi mereu alături.
Pentru mai multe detalii, restul review-ului este pe următoarea pagină.
Saptamanala 