Jacques le fataliste et son maître – Denis Diderot

Jacques fatalistul și stăpânul său de Diderot, ca multe dintre scrierele lui, a fost una precoce, din pricina satirei la adresa bisericii și a ipocriziei din societate, motiv pentru care și aceasta a fost publicat postum, tot mulțumită traducerilor germane, din care a fost retradus în franceză.

Nota 1: Acesta este ultimul roman din trilogia educativă referitoare la poziția autorului în text, identificată de F.K.Stanzel, din Saptamanala. Ca o recapitulare: în Călugărița este prezentat romanul la persoana întâi (călugărița povestește în scrisori prin ce a trecut), în Nepotul lui Rameau, romanul auctorial, autorul ia parte la acțiune, iar în Jacques fatalistul, roman impersonal, acțiunea este redată de un narator martor, dar și demiurg, ba încă și un „cititor”, care mereu îl întrerupe și îi pune întrebări.

Nota 2: Poate ai observat că titlul este în franceză, iar poza are titlul în engleză. Titlul l-am lăsat în original, dar cum franceza mea împreună cu datul din mâini fac cel mult un nivel conversațional în care pot cere de mancare și la wc, pentru citit am luat în considerare următoarea cea mai bună variantă: cea în engleză. Fiind lingvist după studii, sunt un sceptic convins al calității traducerilor în limba română. Variantele vechi cu pagini „aurite” de veacurile trecute și de condițiile ignorante în care au fost depozitate sunt ceva mai poetic traduse, mai bine gândite, dar în multe locuri agramate, iar variantele noi sunt traduse pe fugă și de multe ori nu au niciun sens. În limba engleză David Coward face o treabă foarte bună, folosește expresii actuale, păstrând în același timp aerul de acum aproape trei secole.

Pe scurt, romanul prezintă exact ceea ce promite: pe un Jacques fatalist și pe stăpânul său. Conform dicționarului din 2009: FATALÍST, -Ă, fataliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține fatalismului, care se referă la fatalism, care se întemeiază pe fatalism. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care crede în fatalitate, în puterea absolută a destinului. – Din fr. fataliste.

Romanul nu este un deschizător de drumuri, cât mai degrabă o satiră destinată amuzamentului propriu, întrucât nimeni din Franța secolului al 18-lea nu ar fi fost de acord să publice așa ceva. Ca multe dintre lucrările lui Diderot, și acest roman a fost împărțit pe sub mână, ajungând și acesta în posesia lui Goethe, care se spune că l-ar fi citit pe nerăsuflate. Criticii francezi nu l-au apreciat nici în secolele următoare. Eu pot spune aproximativ același lucru, dar nu din aceleași motive. Pe cât de interesant și fresh pare pentru Franța prerevoluționară, pe atât de greu îmi pare de citit. Pus deoparte de marii critici ca doar o copie de-ale lui Cervantes sau Rabelais, romanul aduce aminte de Don Quijote și de Sancho Panza. Din nefericire, scuzându-mi ignoranța, pot spune doar că da, pare la fel de plictisitor ca Don Quijote, cu care am adormit în mână de vreo 3 ori la prima sută de pagini, ca apoi să îl pun înapoi în bibliotecă, cât despre Rabelais, am luat numele cu copy-paste, să fiu sigur că nu-l greșesc 🤫.

Ca și în cazul lui Nepotul lui Rameau, exista o piesă de teatru radiofonic:

Pentru mai multe detalii, restul review-ului este pe următoarea pagină.

Pagini: 1 2

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: