Cum să îți alegi liceul?

O sa încep cu cel mai important lucru: nu părinții decid pentru tine unde vei merge la liceu! Pentru că nu ei merg la ore și nu ei își asumă valorile sau traumele adunate în cei 4 ani (e la fel ca atunci când îți iei o casă: tu o să trăiești acolo, nu altcineva. Ca să nu mai zic de asumarea unui credit și de implicațiile financiare asupra bugetului lunar personal).
După decizia părinților, care nu contează, următoarea decizie care nu contează este cea a majorității, dacă te gândeai să aplici în același loc cu ceilalți colegi din clasă. Pentru că este posibil ca mai multe grupuri să gândească la fel și cel mai probabil veți fi separați.

Din punctul meu de vedere trebuie să aplici la cel mai bun liceu la care poți aplica, pentru că e mai bine să fii ultimul într-un grup de oameni deștepți, decât primul dintre proști. Când am dat BAC-ul, câteva licee din oraș la prima evaluare, înainte de contestații, aveau picată minim una din ambele clase de mate-info. În cei 4 ani, deși nimeni nu garantează calitatea profesională a cadrelor nicăieri, cel puțin vei merge odată cu toată lumea. O clasă plină de oameni competenți te va motiva și pe tine să înveți.

Un alt punct foarte important este bunăstarea mentală, care vine peste proximitatea față de casă și peste diversele bonificații pe care le are o anumită zona.

Fotografie de Kobe Michael pe Pexels.com

ALEGE CE ÎȚI PLACE ÎN FUNCȚIE DE ÎNCLINAȚIILE PE CARE LE AI

Pe criteriul ăsta îți alegi profilul. Nu face ceva doar de dragul cuiva. Gândește-te că 4 ani tu o să înveți materia, nu mama, nu colegul de bancă sau prietenul din copilărie.
Ia în calcul și că oamenii se schimbă, tu te schimbi. Sau poate oportunitățile care apar la o anumită vârstă s-ar putea să fie avantajate de anumite lucruri studiate. Poate în cei 4 ani te vei hotărî că vrei să faci informatică și să trăiești în Elveția sau Danemarca. Sau că vrei să faci medicina și să pleci după aia în Belgia (la noi, dacă e bun cineva pe un domeniu, pleacă din țară 😉).
Când spun de înclinații și plăceri, lumea se gandeste la Școlile vocaționale. Din păcate, lipsa fondurilor în educație a dus în timp la distrugerea materialelor didactice pentru școlile orientate disciplinar, la formarea de grupulețe didactice nesănătoase și frustrate, și la continuarea ideilor medievale despre cum fete la fete, băieți la băieți, despre cum cămine și despre pedagogul de serviciu, lucruri care te fac să te gândești la școlile alea catolice din filmele americane.
Pe de altă parte este mega caterincă să stai în cămin. E ca și când ai fi zilnic într-un sleep-over. Iar apropierea constantă de alții de aceeași vârstă te ține mereu conectat la lucrurile de actualitate. Cât despre motivul veșnic menționat, „Liceul vocațional mă pregătește pentru facultatea X. Studiez exact obiectele necesare”, este o prostie, și o să dau exemple de cazuri cunoscute personal.

Ex.1: A aplicat la Facultatea Militară, a dat examene scrise la fizică și matematică. A făcut matematica și fizica cu niște profesori foarte buni, iar per total a fost mai pregătit la teste decât cei care au făcut liceul de profil. Da, i-a fost greu, pentru că nu era adaptat condițiilor de acolo, pentru că nu a venit de la liceul militar, dar șocul plecării de acasă este mai mic pentru cineva la 19 ani, decât pentru un copil de 15 ani.


Ex.2: A vrut să ajungă atletă, așa că a aplicat la liceul sportiv. Da, au ajutat-o mai multe ore de sport, dar în general la nivel educativ, ca să nu vorbesc despre profesori, clasa era la un nivel destul de jos. Cariera sportivă în general este una scurtă, de cele mai multe ori, iar anumite accidente, destul de probabile, îi pot pune capăt. Aici nu a fost cazul, dar în timp a realizat că nu poți să îți câștigi existența din atletism, dacă nu faci performanță la nivel mondial. Având în vedere pregătirea liceelor specializate la noi, în afară de numărul de ore de antrenament, nu ai niciun avantaj. Cât despre antrenamente avansate sau sporturi mai rare, cluburile after-school specializate sunt singurele soluții.

Experiența personală:

Am terminat școala generală cu niște note decente, nu mari, dar ok, gen 8-9. Pentru că făceam pregătire la matematică, am crezut că sunt bun pe partea asta, iar pentru că întotdeauna profesorii de limba română m-au obișnuit să învăț comentariile pe de rost, lucru la care niciodată nu am fost bun, m-am hotărât la mate-info. Am căutat liceul cu cea mai mare promovabilitate la BAC din județ și am aplicat. Cu media mea „not too bad, not too great” m-am încadrat, iar după mine s-a tras linie.
După o lună, din cauza profesorului de matematică, care punea doar 3 și 4, fără nicio urmă de empatie, fără a se întreba o secundă, dacă poate el e de vină pentru rezultatele astea, am început ușor, ușor să am un profund dezgust față de profilul real. Doi ani mai târziu jonglam încă între mediile 5 și 6 la matematică, iar la fizică (unde avusesem medii din câte 4 de 10 la școala generală) eram corigent cu media 2,66 (nu cred ca e greu de deslușit notele). La matematică erau 2 obiecte cu același profesor, practic moșul reușea să-și bată joc de media mea de 2 ori. Atunci, într-a 11-a, după ce mi-a pus un 3, pentru simplul fapt că nu îmi făcusem o temă mizeră, mi-a propus în mijlocul clasei să mă mut la alt profil „na, nu știu, poate la alte obiecte faci mai bine, că la matematică mă chinui și pe mine și te chinui și pe tine”. Mi-a trebuit o secundă să-i răspund. Atunci mi-am pus pentru prima oară întrebarea, dacă am greșit alegând profilul, și dacă ar fi fost o idee bună să îl schimb. Într-o secundă am refăcut tot traseul dintr-a 8-a, am schimbat profilul, am făcut 2 ani la științe sociale, am luat BAC-ul și mi-am continuat viața tristă fără a ține legătura cu nimeni din liceu. Trecând instant prin experiența asta rece, i-am răspuns convins și răspicat: „Nu schimb profilul. Mi-am făcut prieteni aici la care nu renunț”. Mi-a răspuns răstit și iritat: „Eii, atunci rămâi aici ultimul corigent, cu prietenii tăi”. Mi-a fost destul de greu în acel an, chiar nu aveam de nevoie de rahatul lui de atitudine. Am înghițit în sec încă 2 ani, am trecut și peste BAC, iar acum, după alți 10 ani, pot spune că liceul e mai mult decât o grădiniță pentru adolescenți, mai mult decât o instituție de tortură, care defechează analfabeți în societate, ci este un portal spre maturitatea personală, spre viitorul pe care îl vrei pentru tine, este o temelie a unor prietenii nemuritoare, și o bază a relaționărilor umane viitoare. Cu liceu sau fără, acei ani sunt foarte importanți, așa că gândește-te bine, ia decizii și asumă-ți-le.

Un gând despre „Cum să îți alegi liceul?

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: