Rameau compune frumos, a fost și a rămas un nume important în istoria muzicii, dar a fost des criticat pentru „barbarismul” operelor sale. Deși aduce o importantă contribuție la preclasicism, stilul lui simplu și polifonic imitativ nu îl categorizează ca fiind un geniu, aspect de care romanul lui Diderot abundă.
Continua plângere a nepotului lui Rameau este complexă, arată o frustrare profundă încă din copilărie. Numele Rameau devine o moștenire grea, apăsătoare, un nivel la care nepotul său nu poate decât aspira. Cu toate astea, problematica eclipsării tânărului Rameau de către unchiul său reprezintă doar unul dintre motivele condamnării lui la nefericire. Deși bătrânul (avea aproape 80 de ani) a preferat simplitatea și s-a mulțumit cu calitățile muzicale personale, asumându-și discutabila genialitate, tânărul și-ar fi dorit o reușită mai mare a unchiului, pentru că astfel ar fi dus-o și el mai bine. Acest carusel de gânduri pare chiar că ar anula logica argumentării.
Tânărul Rameau, căutând o scăpare de sub umbra unchiului, își descoperă o mulțime de talente: predare, actorie, mimă, dar propriul caracter îl sabotează, poate obișnuit de mic la nivel subconștient, și nu reușește să strălucească în niciun domeniu. Nestatornicia sa împreună cu ghinionul de a trăi într-o lume inflexibilă, specifică Franței prerevoluționare, în care anumite subiecte tabu te pot lăsa fără slujbă sau chiar arunca în temniță, arată într-un mod filozofic-psihologic chiar frustrarea personală a autorului.
„aș prefera să fiu cerșetor decât să stăpânesc câtămai averea și să mă lipsesc de toate bucuriile” arată caracterul modern al personajului. Acesta evocă sentimente deșănțate, ucide romantismul și bagatelizează rolul educației într-o societate în care ipocrizia te pune în rolul lui Robin Hood, de a-ți face singur dreptate. Astfel se discută subiecte ca: atracția sexuală înainte de căsătorie, timiditatea masculină, impostura etc.
Unul dintre subiectele de discuție abordate este decizia de fi bun sau rău, despre cum geniul este un simbol machiavelic, care nu ține doar de intelect, ci de sfidarea binelui, a idealurilor sau gândurilor pozitive, și, care chiar dacă ar avea un scop bun, mijloacele de a ajunge acolo ar fi mereu umbrite de fapte rele.
Deși prezentat ca un bufon, personajul are o imaginație foarte bogată, un simț de observație dezvoltat și calități artistice de invidiat, devenind un bun exemplu pentru expresia: Brânză bună în burduf de câine. Detaliile discuției lor dezvăluie cunoștințele autorului atât despre lucrurile contemporane lui, cât și din istoria lumii și literatura antică. Scrupulozitatea lui Diderot este de admirat, cu atât mai mult cu cât textul nici nu avea scopul de a fi publicat.
În săptămâna următoare va fi prezentată ultima parte a trilogiei educative. La fel ca Diderot, nici eu nu știu, dacă va fi citită complet de cineva, darămite să mai fie și de folos cuiva, dar nu se știe niciodată. Dacă ați ajuns până aici, puteți încerca și ceva din compoziția lui Rameau pe YouTube. Citiți, căutați, aflați, meditați, asta e cel mai important.
Saptamanala 
Lasă un răspuns