Scrisorile de inspiratie ale acestui roman se datează în 1760, romanul începe să ia forme în 1762, este finalizat în 1780, și este publicat post-mortem abia în 1792 în Saxonia de către prietenul lui Diderot, scriitorul Friedrich Melchior Grimm, ca abia mai apoi în 1796 să apară și în Franța, din cauza judecății bisericii asupra scrierilor de acest fel.
Maria-Suzana Simonin se naște într-o familie burgheză, fiind mezina dintre cele 3 fete. Părinții ei o împing spre călugărie încă de la 16 ani împotriva propriei voințe. În spirit democratic, și pentru a trage un semnal de alarmă, Suzana își cheamă rudele și prietenii la jurământul ei de intrare în mănăstire tocmai cu gândul de a-i anunța cât de mult se opune ideii de a se călugări, și pentru a le demonstra că este forțată. Această farsă nu a fost prea bine gustată de stareța mănăstirii Sainte-Marie și nici de părinții ei, care au luat-o și au închis-o în temnița casei, amenințând-o cu internarea la un azil de nebuni. Aflând abia după insistențe că tocmai cruzimea mamei era, de fapt, un plan bine gândit pentru a-i asigura fiicei sale un viitor călduț. Mai frumoasă decât surorile sale, mai isteață decât ele și cu trăsături mai fine, Suzana nu era fata lui Simonin, ci rezultatul aventurii mamei sale, secret pe care doar duhovnicul, Părintele Seraphin, îl știa.
Astfel, zestrea Suzanei a fost împărțită surorilor ei, care s-au și măritat. Iar pentru a-i nega viitoare drepturi sau cereri, mama ei a rugat-o cu lacrimi să îi ierte păcatul și să accepte călugăria și o foarte mică sumă strânsă de ea din plăceri pe care și le-a refuzat în ultimii ani. Vrăjită de bunătatea stareței Moni, de la Longchamp, Suzana acceptă jugul călugăriei. Când se trezește din transa stresului psihic cauzat de jurământul monahal, deja trecuse un an, un an în care muriseră și stareța și părinții ei. Ceea ce trebuia să însemne o eliberare pentru ea, marchează tocmai începutul metehnelor ei.
Stareța nouă nu era la fel de prietenoasă cu Suzana. Realizând moartea obligatorilor ei, proaspăta călugăriță cere anularea jurămintelor pe motiv de incapacitate decizională cauzată de stres, dar cererea ei este revocată. Cu ajutorul unui avocat bun, aceasta aduce cazul în fața judecătorului. Îndelunga perioadă de cercetare a procesului devine pentru întreaga mănăstire un prilej de a o tortura pe Suzana spre vindecare sufletească, lucru care în timp ajunge ocupația primordială a mănăstirii.
Vizita vicarului la rugămintea avocatului, care nu mai putea da de ea, pentru că fusese încarcerată, biciuită și înfometată, a găsit-o pe Suzana fără haine, legată de lespezile patului, fără saltea sau perne și în general într-o stare deplorabilă. Mila și strădania avocatului au făcut ca Suzana să fie acceptată de altă mănăstire, unde stareța a prins drag de ea, și nu numai atât…
Așa începe un nou capitol din viața Suzanei: lesbianismul monahal. Cred că acum reușești să realizezi de ce romanul a fost publicat atât de târziu. Secretul stareței (starletei, mai degrabă) devine epicentrul păcatului pentru călugărița problemă. Maica Tereza (așa s-a nimerit să o cheme 😅😅) își pierde locul de favorită, și Suzana, încă din prima zi, devine noua feblețe a stareței. Descrierile buzelor, frunții, sânilor și coapselor maicii se întind astfel răsfirat pe câteva de pagini. Fiind vorba despre romanul la persoana întâi, s-ar putea spune că este și o laudă de sine. 😅😅 Am înțeles cu toții, era bună maica Suzana, din punct de vedere, cât și spiritual. Toate iau sfârșit când inocența Suzanei o fac să povestească duhovnicului anumite lucruri. Asta o duce la căderea în ochii stareței, care înnebunește încet de dragul ei, lucru care o va și ucide. Suzana ajunge să fugă din mănăstire, dar să se și rănească în timpul fugii, lucru care, în scrisorile inițiale, îi va aduce și moartea.
Inocența călugăriței Suzana este de lăudat. Îndârjirea ei în căutarea dreptății o duc însă mereu la suferințe, ceea ce o transformă în esența dreptății din toate timpurile, dar și într-un model: nu accepta niciodată să faci lucruri care nu te reprezintă, și semnalează mereu nedreptățile!
Saptamanala 
Lasă un răspuns