La religieuse – Denis Diderot

Căutând prin podul casei niște materiale pentru acest site, am dat peste o carte de-ale lui Diderot, pe care o cumpărasem de la Anticariatul Sophia din Iași acum un deceniu, când am început și facultatea. Fiind o carte la un leu (cine mai citește cărți astăzi la noi? Avem telefoane cu Tik Tok și televizoare cu Netflix), nu am realizat valoarea autorului, și, implicit, a scrierilor sale. De aceea m-am hotărât să-i dedic nu doar Saptamanala aceasta, ci și următoarele două.

Despre veatza*, loku*, op3r@* și alte detalii, pe care mereu încearcă profesorii să le bage pe gât elevilor, și care se găsesc (duh…) pe internet, este totuși important de știut că Diderot a fost un mare filozof francez, scriitor, editor șef etc. etc. care a scris Encyclopédie, un fel de Wikipedia pentru francezii vremii, a fost un sărac dezmoștenit de taică-su, a muncit pe brânci toată viața printre sute de mii de pagini, și a locuit, evident, la Paris. S-a născut la 2 ani după lupta de la Stănilești (ruși + români împotriva turcilor), poate e mai ușor de reținut așa, având în vedere că a fost și librarul Țarinei Ecaterina a doua.

Dintre cele trei tipuri de roman, identificate de F.K.Stanzel, Diderot în cariera sa reușește să le puncteze pe toate. Romanul la persoana întâi: Călugărița. Romanul auctorial (când autorul este în poveste): Nepotul lui Rameau. Romanul impersonal: Jacques Fatalistul.

Romanul La religieuse (în trad. Călugărița) este unul inspirat din realitate, pornit de la o caterincă făcută de Diderot cu prietenii lui, și dezvoltat de el mai apoi pentru a-și evoca disprețul față de religie și biserică. Retras la domeniul său de la țară, marchizul de Croismare, un om cu suflet mare, rămas fără soție, dar cu povara creșterii copiilor, este abordat de o presupusă maică fugară, Maria-Suzana Simonin, care nu și-a găsit locul în mănăstire și are nevoie de ajutor. În realitate, prietenii marchizului, rămași în capitală, fiindu-le dor nebun de acesta, se folosesc de cazul unei călugărițe, Margueritte Delamarre (despre care abia peste 100 de ani se va discuta în societate ca fiind un abuz al bisericii), o întrupează în această Suzana, și o livrează în brațele marchizului. Diderot, Grimm, soții d’Holbach și doamna d’Epinay s-au amuzat copios pe seama marchizului de Croismare și a mărinimiei sale. Deși abia în scrisori acesta recunoaște că motivul real al retragerii sale la domeniul său de la țară este situația financiară precară fără soție și cu copii, nici după revenirea sa în capitală, după 15 luni, el nu a discutat vreodată în realitate cu prietenii lui despre farsă (ca sa vezi ce făceau oamenii când se plictiseau înainte de Tik Tok sau Facebook sau internet sau telefon sau revoluția industrială).

Pentru mai multe detalii, restul review-ului este pe următoarea pagină.

Pagini: 1 2

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: