Taylors of Harrogate, Earl Grey Tea – 20 pliculețe

Taylor’s este o altă companie mare de ceai(descrierea companiei este pe cutia din imagine).

Înăuntru miroase doar a carton. Pliculețele sunt foarte bine sigilate într-o hârtie plastifiată la interior, care explică lipsa mirosului de bergamot din cutiei.
Pliculețul nu are un miros intens, e abia sesizabil prin filtru.
Trecând peste plasticul de la interior, e de apreciat că materialele folosite la ambalare sunt oarecum sănătoase și biodegradabile, dar aș fi considerat mult mai elegant și mai natural ca filtrul să fi fost pliat, nu lipit, iar capătul aței să fi fost legat de etichetă și nu lipit.
Deschizătoarea mi se pare poziționată total anormal: nu este la vedere nici timpul de infuzie, nici fața cutiei. În schimb acolo apare foarte simplu și elegant povestea familiei, care a dat naștere companiei, dar, care ar fi trebui poziționată pe orizontală, dacă scopul ar fi fost de a pune povestea fix acolo. Mai ales având în vedere faptul că timpul de infuzie indicat este diferit față de al celorlalți producători: 4-5 minute, iar pliculețul este puțin mai generos: 2,25 g. Vedem mai jos urmările acestor diferențe. Varianta aceasta își arată originile ca fiind din Africa și zonele muntoase ale Indiei. Vom observa în săptămânile următoare diferențele față de această variantă și cea vărsată, leaf tea, care în mod normal ar trebui să aibă aceeași origine(se pare că nu), dar și varianta de ceai verde. La cea vârsată vom putea experimenta mai ușor, având în vedere flexibilitatea gramajului.
Notă: „traducerea” lipită pe ambalaj (de la British Gallery SRL) dezinformează. Pliculețul nu conține 2.5 g, ci 2.25 g, iar într-o saptamanala viitoare vom vedea cum e greșită originea frunzelor.

Aroma

Are o aromă puternică de ceai negru cu un parfum foarte plăcut dar nespecific bergamotului.

Gustul

Din cauza timpului mare de coacere și a gramajului crescut, ceaiul prezintă un gust apăsător de ceai negru, este amărui și sec, fără urmă de bergamot, dar calitativ. Recomand a se consuma cu lapte. Spre surprinderea mea plăcută, timpul mare de coacere se datorează faptului ca frunzele de ceai sunt rulate și mai puțin măcinate.

Culoarea

Așa cum era de așteptat, are o culoare foarte închisă. Eu i-am pus și puțin lapte, pentru a-l îndulci și a-i mai scădea din duritate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: