Deși apărută în 2008, și nu ar mai fi de actualitate, este interesant de observat cum a avut loc dezvoltarea personajului Putin și ce perspective ar fi părut că are acum 12 ani, când se publica această carte.
10 feb 2007 – Conferința pentru Securitate de la München – Putin este surprins cum modifică discursul scris de staff și își arată intențiile guvernării Rusiei într-un viitor fără el pe scaunul prezidențial. În timpul său, din 2000, urmează „trezirea ursului”(simbol național) și implicarea în politica mondială spre protejarea propriilor interese și dezvoltarea națională post perestroică. În discurs el se folosește de căderea statelor fost URSS, care au fost ‘batjocorite’ de Vest în căutarea democrației. Încheie prin sublinierea faptului că Rusia și SUA au interese strategice comune. Stürmer îl descrie simplu: „liderul unui imperiu destrămat”.
Rezident KGB în Dresda (oraș în care am locuit și eu aproape jumătate de an), poate chiar a prevăzut capacitatea SUA de a guverna printr-o manipulare de genul good cop – bad cop: vino la mine, că nenea e rău, eu sunt bun și te apăr de el… Putin accentuează faptul că SUA, ca orice alt imperiu, vor cădea și că ordinea aceasta globală susținută și încurajată de SUA este doar menită să subjuge statele mai mici, și ușor, ușor, lumea întreagă, asigurând imposibilitatea existenței unei alte alegeri: monopol, din orice punct de vedere.
Serbia – aliat al rușilor încă din vremea Imperiului Otoman- este susținută de Rusia în lupta pentru „curățarea națională” a Kosovo de albanezi, reprezentanți ai Islamului. De fapt, se vrea menținerea Serbia ca satelit al Rusiei în Europa.
Despre problematica sistemelor anti-racheta și „intimidarea” voalată a Rusiei, într-un interviu al autorului cu Ministrul Rus al Apărării, Serghei Ivanov nu parea ingrijorat de acest sistem, spunând că forțele balistice naționale sunt mult superioare. Însă și-a manifestat îngrijorarea în ceea ce privește înarmarea Iranului cu rachete cu potențial nuclear, care la acel moment puteau fi lansate la 1700 de km distanță.
Notă: aceste idei sunt exprimate în ideea G8, care din 2014 este numit G7 + Rusia, care a fost exclusă din cauză anexării Crimeei. (A fost reinvitata, dar din 2017 a spus că nu vrea să mai fie inclusă în acest grup.) Rusia încă de la început a atras atenția că această uniune este exclusivistă în mod inutil, pentru că în Est se află puteri cu potențial imens, care nu sunt luate în calcul, referindu-se la China. Deși neglijată de multe ori, aceasta va ajunge să formeze triunghiul influențelor (Rusia, SUA, China) în lupta pentru resursele aflate în țările din sudul Rusiei, foste state URSS.
Rusia este o națiune europeană, dar, de asemenea, asiatică: „De fapt, e vorba de un element-cheie al identității rusești, care este etern divizată între materialism și sofisticarea Europei de Vest și eroismul tăcut și spiritualitatea Estului, între confortul atrăgător de la Baden-Baden și întinderile înghețate ale Sahalinului.”
Cum a ajuns Putin noul Țar? Cine este Putin? Raspunsul: KGB – nemuritoarele Servicii Secrete. Nu este vorba de un neo-comunism, nici de o renaștere sovietică sub un nou dictator, ci de o democrație veritabilă, dar până la un punct, până la acea limită, pe care o consideră Putin patriotică, de folos bunei funcționări a Rusiei, care întotdeauna a fost mamă a unui popor diversificat, înșirat pe 11 fusuri orare, încăpățânat, tradiționalist, dificil în natura lui. Prin setea lui Putin de cunoaștere și putere, fiind un adept convins al unei democrații limitate de interesele națiunii, dar condusă de un om cu propriile visuri, Putin reprezintă Țarul ideal.
Om foarte ordonat, după căderea zidului Berlinului, Putin a fost pus să se ocupe de finanțele primăriei Leningrad. Fiind foarte bun la administrarea banilor, a fost chemat la Kremlin și a ajuns în câteva săptămâni să administreze toate bunurile Federației Ruse: circa 600 mld. USD intern și 50 mld USD extern. Apoi a fost numit șef al FSB – Serviciul Federal pentru Securitate (SPP în România). Ușor, ușor, prin stilul său sociabil, jovial, dar muncitor și ordonat, a ajuns în strâmtul cerc de apropiați ai lui Elțîn, care se lupta cu neîncrederea în clanurile moscovite, și își pierdea sănătatea încet în fiecare zi prin prietenul* său: votca. Deși temător, în poziția sa fiind doar un simplu locotenent-colonel trecut în rezervă din 1990, și datorând foarte multe lui Elțîn, care avea o încredere imensă în calitățile lui, Putin a demis o treime din angajații FSB și s-a înconjurat de foștii lui colegi din KGB. Situația era tragică: susținătorii Serbiei în lupta pt Kosovo pierdeau în favoarea NATO, care a devenit un club anti-rusesc, prețul petrolului era la limite inferioare, fiscalitatea nu funcționa, brigăzile de golani încurajau spălarea de bani, pensiile și salariile nu se puteau plăti, împrumuturile aveau dobânzi imense, iar politicile se dovedeau a fi în interesul oligarhilor de petrol, care și aceștia pierdeau din cauza prețului scăzut. Apoi a urmat revolutia nouă cecena, care era finanțată și înarmată de Pakistan, Afganistan și Arabia Saudită. După 17 luni în care s-au perindat pe la Guvern 5 prim-miniștri, pe 9 august 1999 a venit și vremea lui Vladimir Vladimirovici Putin. Pus de dragul de a vedea postul ocupat de cineva, nimeni nu a comentat nimic, așteptându-se sfârșitul mandatului lui Elțîn și alegerea pretendenților reali la pozitia de premier. Conducând Serviciile Secrete, Putin a luat măsura de a ataca Cecenia nemilos. A plantat bombe în blocurile Moscovei, pe care le-a detonat, rezultând sute de victime, 130 de morți. Acuzând Cecenia de terorism, i-a cerut președintelui cecen Maskhadov extrădarea teroriștilor imaginari. Din lipsa unui răspuns, Putin a bombardat sute de sate și a distrus parțial capitala cecenă, Groznîi. Resursele erau astfel asigurate, prețul petrolului urca, și în doar câteva luni acest agent al secretelor, acest erou* nou, proaspăt ieșit din umbră, devine președintele Rusiei la 26 martie 2000.
Vorbea perfect germana, engleza, puțină suedeză și chiar tătară. În 2001 la Berlin declara în germană: „Între Europa de Vest și Rusia nu se află decât câteva puncte de suspensie, în timp ce între Europa și America se află un ocean”. Devizele lui Putin mereu au fost: stabilitate și predictibilitate. Sub el șomajul până în 2007 a scăzut la 5%, inflația la 8% de la 40%, iar o bună parte din petrodolari a fost folosită pentru achitarea datoriilor, dezvoltarea unui fond de urgență, creșterea de pensii și salarii.
Se arată invidios pentru că cei din Europa preferă să își găsească partenerul peste ocean, SUA, deși Rusia e în același continent, și le oferă și petrol și gaze la un preț considerat convenabil: „Am acordat Ucrainei subsidii timp de cincisprezece ani. Dacă vestul vrea o revoluție portocalie, să aibă amabilitatea de a plăti pentru ea. Credeți că suntem niște proști?”, „Trebuie să depășim valorile distorsionate ale trecutului”. Autorul menționează: „Să vorbești cu acest președinte al Rusiei este o experiență inegalabilă. Este sigur de sine. Nu există nici un secretar care să ia notițe si cu atât mai puțin vreun consilier care să intervină din când în când.”
Pe 30 noiembrie în Kommersant Șvarțman, președintele unei companii din holdingul Finansgroup oferă oficial informații legate de implicările membrilor FSB, siloviki (așa cum sunt cunoscuți), și a familiilor lor în afacerile companiilor de petrol de stat. Aceste companii de stat cumpărau acțiuni de la firmele private rusești, având astfel acces la veniturile lor. Cu o armată de 600.000 de angajați ai serviciilor secrete se puteau elimina potențialii antreprenori, considerați „neloiali”, dornici să investească în companiile private, lăsând culoar liber achiziționării acțiunilor de către aceste companii de stat. Brut spus: prin această „metoda aspirator”, în mod „legal” se făcea deprivatizarea, dar nu sub formă de expropriere.
Investițiile în infrastructură pt o tara atât de mare sunt greu de dus la final, așa că Rusia a investit în infrastructura IT, unde există o rețea imensă de spioni și hackeri. Invențiile tehnologice nu sunt marcante, aproape toate tehnologiile noi prezentate de ei fiind prelucrate după modele din vest. Astfel nu reușește să atragă capital străin, economia Rusiei bazându-se în continuare pe resursele de tip energetic.
În Conferința de Securitate de la München, Secretarul pentru Apărare al SUA, Robert Gates, îi zice lui Putin: „Vă spun de la ex-spion la ex-spion: Eu am trecut prin re-educare”. Politologul Stürmer menționează că „Noua Rusie este lipsită de modestie, nu are răbdare și vrea să trăiască viața cât mai din plin. Trecutul amintește întruna că lucrurile pot fi mult mai rele decât sunt acum.”
Pacea nucleară este iar o temă foarte importantă pentru Rusia. Raymond Aaron descrie situația: „guerre improbable, paix impossible” (război improbabil, pace imposibilă). Este minunat de observat cum conștientizarea posibilului dezastru, pe care l-ar putea face puterea nucleară, a dus la o cursă pentru inovare, la descoperirea spațiului și la o cooperare a marilor puteri ale lumii. Acordurile SALT – Strategic Arms Limitation Treaty începute în 1970 și tratatul ABM – Anti-Ballistic Missile din 1973 au dovedit teama noilor imperii față de aceasta nouă armă.
Cu toate astea, setea rușilor de petrol și război, coroborată de cea a americanilor a făcut ca luptele între cele două națiuni să se desfășoare mereu prin războaiele altor țări: Liban, Israel, Iran, Afganistan etc., pe care le-au susținut de-o parte sau de alta a baricadei. Pe lângă resursele acelor țări, America voia influență și putere, pe când Rusia dorea teren și obediență. Mentalitatea asta a făcut ca înarmarea statelor susținute de Rusia să fie făcută cu armament de mâna a doua, pe când cea a statelor susținute de SUA să fie cu armament nou, cu tehnică de ultimă generație, zdrobind aliații Rusiei. În 1985, pentru a nu pierde războiul, Iraq a fost îndemnat de SUA să crească extragerile de petrol și să scadă prețul barilului. Asta a dus la rapida cădere a economiilor iraniene și ruse, care nu au mai putut continua războiul. În următorul an URSS a început să se clatine și din pricina evenimentului Cernobîl. Acest declin economic a fost târât până în 2000.
O idee des adusă în prim-plan este comparația luxului rusesc, datorat petrolului și gazelor naturale, obținut din bani care merg pe lucruri produse tot în vest, cu sărăcia omului de rând, tot atât de clasică și la fel de vie ca în scrierile clasicilor ruși. „În lumea reală, armata Rusiei, cu aripile ciuntite și cu fondurile reduse la maximum, se află într-un proces de transformare profundă, care o îndepărtează și mai mult de măreața Armată Roșie din trecut”. Se revine asupra ideii prin care Rusia poate înțelege Scutul European Anti-rachetă ca o metodă de protecție în fața ei sau, așa cum declară SUA, în fața viitoarelor posibile amenințări islamice. Problema Islam este descrisă într-un capitol separat: „O moschee nou-nouță (…) ne vorbește despre problemele politico-religioase de la începutul anilor ’90, despre fondurile din Arabia Saudită și despre o pace inconfortabilă dintre Islam și Ortodoxia Rusă, despre trecut și prezent, despre copiii mulți ai femeilor musulmane și despre cei puțini ai femeilor ruse”. La acea vreme se numărau 20 de milioane de musulmani întinși în state aparținând Federației Ruse: Tatarstan, Cecenia ș.a.
Problema gazului rusesc este exact parteneriatul dintre UE și Rusia, care este obligatoriu: UE are nevoie de gaz și Rusia de banii din Vest. Totuși, felul în care comunică strică jocul: UE insistă pe o politică de piață previzibilă și echitabilă, pe când Rusia insistă pe negocieri diferențiate pe fiecare stat în funcție de posibilitatea economică a acelui stat, interese comune, posibile amenințări sau gradul de „disciplinare” dorit: cazul Ucrainei, căreia din cauza revoluției portocalii și a alegerii candidatului „greșit”, i s-a oprit accesul la gaz pentru o perioadă, ca mai apoi să fie și scumpit. Soluția ar fi ca UE să găsească soluții energetice alternative pentru ca monopolul deținut de ruși în energie să nu mai reprezinte o lesă a Europei. Viitorul se prevede a fi legat de tehnologia gazului natural lichefiat, care nu mai este condiționat de infrastructura de țevi, de teren sau apă.
Spre bucuria lui Putin, singura opoziție a lui este Partidul Comunist, care nu va fi niciodată ales. În lipsa unei concurențe pe măsură, dreptul lui Putin de a fi conducător unic este incontestabil. „În întreaga Rusie, democrația are o reputație proastă, deoarece este asociată cu anii de criză economică și financiară ai lui Elțîn”.
Cele două fețe ale Rusiei: Rusia ca atare și Rusia așa cum ar vrea să fie. Deși extern Rusia vrea să prezinte încredere, sustenabilitate și democrație, intern aceasta suferă tocmai pentru că este exact pe dos. Dezvoltarea unui capitalism funcțional ține foarte mult de diversitatea și inovarea adusă de mediul privat. Dar aici tocmai asta este problema. Chiar dacă la nivel politic există unele reglementări care să încurajeze antreprenorii, experiența acestora cu siloviki, care dețin companiile de stat, care observă tot și controlează tot, le spune că orice creștere anuală a unei companii cu peste 10% se va încheia prin extorcare. În aceste împrejurări, companii care ar putea avea creșteri anuale de 20-30% preferă să investească în afara Rusiei atât cât le permite legea. Această democrație cu lingurița face ca inovația rusească să stagneze, interesul pentru investiții în Rusia să se limiteze la lucruri de bază, iar dependența economică de resursele energetice să se accentueze. La o conferință Putin a zis „dați-mi numărul de telefon al UE”. Prin aceasta el subliniază o problemă în chintesența UE: formarea unei comunități care să gândească la unison. Tocmai din cauza unei comunicări dificile și a interminabilei negocieri în cadrul UE, fără a ajunge la o decizie, și Rusia își permite să tărăgăneze o negociere energetică transparentă.
În numele creștinătății Kremlinul a pufnit și a amenințat la aflarea veștilor despre posibila independență Kosova și chiar a intrării Serbiei in UE. Autorul compară situația cu o momire cu băț și morcov. Serbia, pentru a păstra teritoriul, a negat dorința de a intra în UE. Iar la scurt timp, chiar cu opunerea Rusiei și Chinei, pe 17 februarie 2008, Kosovo și-a declarat independența. „La Moscova nu s-a uitat nimic și nu s-a iertat nimic. Criza kosovară, latentă pentru mult timp, are un potențial aproape nelimitat de a produce un conflict serios între Rusia și Vest”. Gazprom, pentru a-și asigura monopolul și omniprezența, a legat contracte de folosire a infrastructurii de gaze cu Turkmenistan, Uzbekistan și Kazahstan, ca și cum URSS-ul nu ar fi dispărut, a investit în infrastructura de livrare a gazului spre Italia prin Serbia, pentru a-i oferi o poziție strategică partenerului său și pentru a-și păstra micul satelit, cât și independența Serbiei de UE, a făcut concesiuni în Bolivia și, folosindu-se de noua tehnologie a GNL-ului, negociază contracte în Nigeria pentru extracții de gaz.
„Pentru fiecare concesie făcută de către Rusia, fie că este vorba de Kosovo sau de controlul armamentului, Kremlinul cere un preț.”
Lumea se schimbă, internetul e în floare, iar puterea lui se vede de la o poștă. O fi având Rusia monopolul energiei, dar imaginea ei, la care ține ca mama adoptivă a frumoasei adormite, se poate schimba aproape instantaneu, iar efectele pot fi catastrofale. Viteza cu care se întâmplă toate astăzi, accesul la informații, pe care îl are oricine, promit a fi liantul unor acorduri energetice funcționale, cum vom fi vazut în următorii 12 ani de la apariția cărții. Să facem totuși abstracție de anexarea Crimeei la 5 ani de la apariția cărții. 😅😅
Această frumoasă tovărășie dintre Medvedev și Putin este încă o enigmă pentru autor, și are diverse teorii despre subiect. Însă, așa cum știm, aceea adevărată e cea în care Putin se preface a fi obiectiv și integru, doar pentru ca Medvedev să îi ofere mai târziu încă 2 mandate și mai mari. Prietenia, totuși, așa cum am văzut, s-a încheiat în ianuarie anul acesta, când Guvernul Medvedev a demisionat în formă de protest la schimbările dorite de Putin în Constituție.
Autorul, Michael Stürmer, deși obiectiv, lucrând cu cifre și adăugând în vizor comparații corecte, pare a manipula și a prezenta Rusia într-un mod mult mai jalnic decât este. Curios este că previziunile lui negative asupra țării, privind la 12 ani de la publicare, nu par a se fi adeverit, ci mai degrabă previziunile lui Putin, de a dezvolta o țară puternică, cu o populație ușor crescândă încă de la implementarea programelor din 2007 de încurajare a tinerelor mame. O altă imagine greșită este legată de armata Rusiei, care nu ar fi suficient de modernă, sau de imaginea flotei navale, care nu ar fi potrivită, în timp ce Rusia ocupă de departe primul loc la numărul de spărgătoare de gheață nucleare. Descrierea infrastructurii este iar greșită. Având în vedere imensitatea țării, infrastructura nu își poate permite TGV-uri de la Moscova la Sankt Petersburg sau pe de-a lungul țării. Cu toate astea odată cu scăderea prețului petrolului din acest an și cu criza care urmează post-covid 19, este o posibilitate ca Rusia să treacă printr-o perioadă grea.
Saptamanala 
Lasă un răspuns