Cine mi-a ucis fiul? – Ștefan Frumușanu

Cartea este semnată de autor și datată cu ziua de 25.09.2015, la 24 de ani de la evenimentul care a marcat familia Frumușanu: moartea fiului lor, Andrei, care tot 24 de ani avea, la mineriada a patra.

Pe baza acelorași evenimente și urmărind aceeași istorie a apărut inițial cartea procurorului care a anchetat cazul, procurorul Surdescu : Dubla crimă din Piata Victoriei.

Povestea, impropriu spus, începe cu anul 1967, cu nașterea unicului copil al familiei Frumușanu. Urmărește sub vocea părintească a autorului, care se poate simți prin cuvinte, diverse întâmplări ale lui Andrei, pe care tatăl său le-a considerat marcante. Curios, deși subiectiv, în mod evident, povestirile vor să fie nepărtinitoare. Vorba „orice cioară își laudă puii” nu se aplică. Andrei este prezentat simplu, ca un băiat normal din toate punctele de vedere, nu un geniu furat, nu un fotomodel pentru lenjerie intimă, nici un patriot nesățios. Prezintă problemele pe care Andrei le avea la limba română, dar și priceperea lui la matematică, tristețea prin care a trecut nefiind admis la facultate inițial, anii de armată, entuziasmul admiterii la Facultatea de Construcții șamd. Apoi se prezintă și contextul evenimentului care va urma să încheie brusc plina ascensiune a fiului lor, Andrei.

După cele întâmplate în noiembrie 1989 în Berlin, în luna următoare în Romania se declanșează o revoluție, care va fi numită Revoluția din 1989, deși anul 1990 era la doar câteva zile distanță: este chiar ușor de ținut minte, mai ales având în vedere că în acel an în România în loc de porc, s-a sacrificat președintele (poantă intenționată)… Ca un laitmotiv domnul Frumușanu se va referi la aceasta pe parcursul cărții ca la Revolutia furata.

Economia României în primii ani de la revoluție era în larg, fără un scop anume, fără o direcție, fără nici măcar o idee a ceea ce se întâmpla. Pe baza acestor lucruri anumite forțe ne-oculte, dar securiste, au profitat de situație pentru a-și întări puterea în anii care vor urma. Astfel, ca și în Rusia, apar găști ale serviciilor secrete, care vor guverna România din umbră.

Astfel, se închid fabrici, crește numărul șomerilor, se îngheață salariile, și se instaurează nemulțumirea în rândul oamenilor, de care se și profită, chiar sub ocârmuirea noului președinte, tovarășul Iliescu. Apar mineriadele în același an, care vor fi folosite împotriva studenților, care ar fi vrut o democrație veritabilă, și în anul următor împotriva propriului Guvern, Guvernul Petre Roman. Minerii în frunte cu Miron Cozma apăreau într-o analiză economică și politica drept o forță în lupta pentru putere și nimic mai mult. Nu erau considerați ca parte din vină pentru cele întâmplate. Ceea ce sugerează viitoare măsluiri ale cazului din interese politice. Ura acestora era canalizată pe cei cu idei diferite, aceștia fiind îndobitociți prin manipulări televizate sau situații create prin oameni infiltrați.

La a patra mineriadă, 25 septembrie 1991 în Piața Victoriei minerii amenință să dea foc Guvernului. Evenimentul a raportat 3 morți: Aurica Crăiniceanu, o femeie de 27 de ani, cu 2 copii, Andrei Frumușanu, un student de aproape 24 de ani, și Lazăr Nicolae, un jandarm de 21 de ani. Conform IML primii doi au fost uciși cu un cartuș de semnalizare de 26 mm tras în piept, care mai apoi a explodat și a ars în rană, iar jandarmul a luat foc de la molotovurile minerilor veniți să incendieze clădirea.

Drama familiei Frumușanu abia începe cu acest eveniment. Din acel moment vor urma procesele, piedicile puse în găsirea criminalului și condamnarea acestuia. În acele momente Iliescu și cei care cârmuiau statul au considerat că din simpli trecători, nicidecum partizani ai vreunei ideologii, trebuiau creați eroi. Din acest plan lipsea un punct esențial: făptașul, lucru pe care 3 acronime încercau să-l acopere : SRI, FSN și TVR: „au rămas mărturie [ale acelor evenimente de după comunism] numai mormintele celor uciși, iar asasinii trăiesc în libertate. » Familiile victimelor au fost contactate mai apoi pentru a fi despăgubite și cei pierduți decorați pentru un eroism inexistent. Această plată prea ieftină a fost refuzată și considerată nesimțire, după care s-a hotărât deschiderea unui dosar, care să urmărească găsirea vinovatului pentru cele 2 crime: Dosarul s-a numit Frumușanu – Crăiniceanu. De caz s-a ocupat Gheorghe Surdescu, un procuror tânăr, de un profesionalism și o etică rar întâlnite, neatârnat de obscurantismul unui sistem de justiție manipulat politic. Din cauza deschiderii acestui caz, Ștefan Frumușanu susține că i s-au înscenat lucruri, că a fost amenințat și urmărit.

După mai multe cercetări apare un posibil făptaș: Gabor Dorel Vasile. Acesta fusese chiar și avansat de la căpitan la maior la 2 ani de la eveniment. Ceea ce frapează și îl acuză pe acesta este chiar tonul zeflemist pe care îl are pe parcursul procesului. O dată după o ședință din proces s-a dus la masa separată a procurorului Surdescu spunându-i: „Ai văzut, mă, că nu poți să-mi faci nimic? Cât trăiește Iliescu și e la putere, tu nu poți să te-atingi de mine!”. În legătură cu acest subiect, Iliescu răspunde unui jurnalist, conversație existentă pe youtube: „șeful statului nu își permite să se amestece în treburile justiției”. Răspunsul lui Iliescu dat la întrebarea dacă se simte responsabil pentru faptele petrecute în primii ani de după revoluție, deși contine o afirmatie corectă din punct de vedere constituțional, nu are legătură cu întrebarea. Iliescu îl numește pe inculpat „săracul”, „un om total nevinovat”, ca mai apoi sa spună că nu e părerea lui și că nu știe nimic decât ce i s-a transmis de către colegii lui Gabor: https://youtu.be/xUlyiOdC2Ts

Avocatul în proces a fost Mustață Ion. Cu ajutorul acestuia, care și-a oferit gratuit serviciile încă de la început, au reușit cele 2 familii să își ceară timp de mai bine de 10 ani dreptatea. Gabor a mințit încă de la inceput, susținând folosirea altor arme, decât cele reactive de semnalizare de 26 mm, cu toate că cele mai multe mărturii și dovezi îl arătau pe el ca un cunoscător și utilizator al acelei arme. Testul de la fereastra semi-rabatată a demontat alibi-ul lui Gabor, cum că ar fi folosit o pușcă browning de 12 mm pentru că la unghiul de deschidere al ferestrei de 35”, menționat de el, nu ar fi fost posibilă tragerea în direcția menționată, în schimb se putea trage cu armamentul de semnalizare, care este mult mai mic. Într-un an și jumătate se schimbaseră 4 procurori și 5 judecători. Implicarea serviciilor în acest proces, a oamenilor influenți (ex: Băsescu era atunci ministrul transporturilor, fiind responsabil pentru deplasarea minerilor la București) a încetinit sau chiar blocat acest proces.

După succesul cărții menționate la început, procurorul militar maior Gheorghe Surdescu a început să se ocupe de dosarele revoluției de la Cluj, până când procurorul general al Romaniei, Sorin Moisescu, fiul patriarhului Justin Moisescu, l-a blocat susținând că el „încerca o culpabilizare a armatei, în întregul ei”…

Constantin Marian, cel care ascunsese urmele cartușelor preluate de la poligon, și care a fost judecat câțiva ani alături de Gabor, e achitat pentru fapte prescrise, deci dosarele lui se distrug și nu mai există astfel probele legate de muniția cu care ar fi tras inculpatul, astfel dispare esențialul din dosarul lui Gabor.

Când cazul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție, acesta s-a amânat cu 9 luni din lipsă de avocat, motive medicale multiple și chiar pentru că ar fi fost influențat politic… culmea, cică de Constantinescu……. ca în final să se trimită din nou la parchetul militar, unde, după o tergiversare de 2 ani a căutării de probe, să se decidă că probele sunt inconcludente și că Gabor nu ar fi săvârșit faptele, deci se va scoate de sub urmărire penală, căutându-se alt vinovat. Practic îndoirea legilor a dus la nerespectarea lor și a distrugerii unui monstru de caz, care se investiga de 12 ani. Reînceperea urmăririi penale va avea loc abia peste 4 ani, în septembrie 2007, după un dans între toate instituțiile statului. Un alt pion important a fost generalul Dan Voinea, căruia, după ce ajunsese în doar 2 luni să respecte aproape toate punctele cerute de ICSJ, care ar fi putut să dea sentința, i s-a luat dosarul și a fost predat unui alt procuror militar pentru a-l păstra până la noi ordine. La câteva luni Dan Voinea va fi pensionat, iar în jumătate de an Gabor va fi scos iarăși de sub urmărire penală.

La CEDO în 2005, când a fost depus dosarul, existau deja alte 9000 de dosare împotriva Statului Roman, iar termenul de soluționare a fost aproximat la 7 ani. În acest timp se încerca clasarea dosarului pentru lipsă de dovezi (pentru că au fost arse ilegal), prescriere, autor necunoscut etc. Cum se și aștepta, în 2012 cazul a fost pierdut de Statul Român, care a luat aminte de notele primite de la Strassbourg, a modificat legile pentru ca faptele de omor să nu mai poată fi prescrise, și cam atât…

Privind obiectiv, neacuzând pe nimeni de aceste fapte, ajungi să te întrebi, dacă Gabor ar fi fost nevinovat, de ce atât de multe persoane puse în poziții cheie încercau să îngroape cazul? De ce nu au găsit vinovatul adevărat, mai ales că inculpatul, făcând parte din acest sector de servicii secrete, ar fi putut avea acces la mult mai multe informații?

Pagini: 1 2

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: